Porsche Taycan, in vizita la Festival of Speed

Pentru prima dată în istorie, Porsche aliniază la start o mașină sport electrică, pe legendarul deal de la Goodwood. Debutul face parte din Porsche Triple Demo Run, în care Taycan va avea trei apariții, pe trei continente, în trei săptămâni. La Goodwood, prototipul a concurat cu drapelul Regatului Unit al Marii Britanii desenat pe plafon și cu Mark Webber la volan.

Taycan succeeds at Festival of Speed Photo: Porsche

Taycan succeeds at Festival of Speed
Photo: Porsche


“Puterea oferită de Taycan este minunată”, spune celebrul pilot de Formula 1. “Am participat la acest eveniment cu un Porsche 911 GT2 RS acum doi ani, așa că am știut deja că totul se reduce la putere și tracțiune. Dar, chiar și pentru un pilot profesionist ca mine, este uimitor cum Taycan – chiar dacă este încă un prototip – ia curbele foarte precis și are o aderență foarte bună”, spune Webber.

Săptămâna trecută, Taycan a fost testat de pilotul de curse Li Chao. Participant în cadrul Porsche Carrera Cup din Asia, acesta a finalizat primele curse oficiale demonstrative pe pista de testare a Porsche Experience Centre (PEC) din Shanghai. Pilotul Neel Jani va conduce Taycan în cadrul sezonului final ABB FIA Formula E Championship, din New York, între 13 și 14 iulie 2019. Așadar, Taycan va fi vizitat China, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, fiecare dintre acestea reprezentând piețe importante de vânzare pentru prima mașină sport electrică a Porsche.

Taycan in front of the Goodwood House doing a hill run Photo: Porsche

Taycan in front of the Goodwood House doing a hill run
Photo: Porsche

Taycan va fi prezentat în septembrie și lansat pe piață la sfârșitul anului. Așa cum era așteptat din partea Porsche, obiectivele de dezvoltare pentru automobilul cu tracțiune integrală și peste 600 CP au inclus performanțele pe circuit și multe curse de viteză, precum și caracteristicile impuse de utilizarea cotidiană. Arhitectura de 800 de volți va permite un timp redus pentru încărcare, în timp ce bateria litiu-ion va avea o capacitate de aproximativ 90 kWh.

Pilotul: Mark Webber
Pilotul profesionist de curse Mark Webber, în vârstă de 42 de ani, a concurat ultima dată pentru Porsche în cadrul FIA World Endurance Championship, unde a condus modelul Porsche 919 Hybrid, în clasa LMP1. În noiembrie 2015, pilotul australian a devenit campion mondial FIA, alături de Timo Bernhard și Brendon Hartley. Webber a concurat în Formula 1 între 2002 si 2013, unde a obținut câteva statistici impresionante: 215 de curse, 9 victorii, 42 de victorii pe podium, 13 poziții de top și 19 cele mai rapide curse. Mark Webber este ambasador Porsche din noiembrie 2016.

Mark Webber drives the Taycan at the Festival of Speed Photo: Porsche

Mark Webber drives the Taycan at the Festival of Speed
Photo: Porsche

Pista: Goodwood Hillclimb
Demult, Sunday Times a descris legendarul deal de la Festival of Speed ca o “îmbinare între Grand Prix-ul din Monaco și Royal Ascot”. În fiecare an, aproape 200.000 de pasionați de motorsport participă la evenimentul unic din West Sussex, în sudul Angliei. Îngustă, denivelată și mărginită de baloți de paie, pista de 1,87 kilometri reprezintă o provocare atât pentru șoferi, cât și pentru automobile. Competiția se desfășoară pe terenul Goodwood House, reședința lui Charles Henry Gordon-Lennox, al 11-lea Duce de Richmond, și un împătimit al motorsportului, care a fondat Goodwood Festival of Speed, în 1993.

Infographic: Taycan Triple Demo Run Photo: Porsche

Infographic: Taycan Triple Demo Run
Photo: Porsche

Informații suplimentare, precum și materiale foto și video găsiți în Porsche Newsroom: newsroom.porsche.com

This entry was posted in Motorsport and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *