Rezumatul Salonului Auto de la Detroit pentru marcile Porsche Inter Auto

În luna ianuarie, Salonul Auto de la Detroit este locul de întâlnire al celor mai mari jucători auto din lume și al pasionaților de mașini, dar și podiumul de defilare, în premieră, pentru cele mai inovatoare mașini de serie și pentru cele mai uimitoare concepte, cu care constructorii auto speră să revoluționeze condusul așa cum îl știm astăzi. Printre expozanții care s-au făcut remarcați la celebrul salon auto s-au numărat, desigur, și o parte dintre mărcile Porsche Inter Auto: Porsche, Audi și Volkswagen.

Porsche a expus, săptămâna trecută, la primul târg auto de calibru internațional din acest an, versiunile actualizate ale modelelor 911 Turbo şi 911 Turbo S. Ambele sunt dotate cu motoare mai puternice: 911 Turbo a primit 20 CP în plus și este capabil să atingă 100km/h în 3 secunde, iar varianta S – 40 CP, ajungând la 100km/h în doar 2,9 secunde. Viteza maximă a crescut și ea, la 320 km/h, respectiv la 330 km/h.

De asemenea, 911 Turbo și Turbo S vin cu câteva noutăți și la interior: butonul rotativ amplasat pe volanul sport, destinat selectării modului de rulare a vehiculului (Normal, Sport, Sport Plus și Individual), noul sistem audio Bose sau sistemul de navigare cu touchscreen, cu o diagonală de aproape 18 cm, la care îți poți conecta și smartphone-ul, atât prin cablu USB, cât și prin Bluetooth sau Wi-Fi.

Noile Porsche 911 Turbo şi 911 Turbo S, la Salonul Auto de la Detroit 2016. Credit foto: Porsche Facebook

Noile Porsche 911 Turbo şi Turbo S, la Salonul Auto de la Detroit 2016. Credit foto: Porsche Facebook

Producătorul german Audi a dezvăluit, la Detroit, noua generație A4 Allroad Quattro, versiunea pentru drumuri dificile a modelului A4. Principalele noutăți pe care le prezintă acest model sunt sistemul de tracțiune integrală quattro, garda la sol ridicată cu 34 mm față de un A4 obișnuit, bare pentru amararea portbagajului voluminos de 505 L (care poate fi extins până la 1,510 l, prin rabatarea banchetei), protecțiile suplimentare din plastic negru pentru aripi și praguri, spoilerele ușor modificate și jantele cu diametrul de 43-48 cm, special construite pentru allroad.

Audi A4 Allroad Quattro. Credit foto: audi.co.uk

Audi A4 Allroad Quattro. Credit foto: audi.co.uk

Tot la Detroit a debutat și conceptul Audi h-tron Quattro – un SUV cu propulsie alternativă, versiunea alimentată cu hidrogen a lui e-tron Quattro. Acesta e dotat cu două motoare electrice, de 121 CP pe față și de 188 pe spate, care ajută SUV-ul să ajungă de la 0 la 100 km/h în numai 7 secunde și sunt capabile să susțină o viteză maximă de 200km/h. Rezervorul poate fi alimentat complet în doar 4 minute, asigurând astfel o autonomie de până la 600 km.

Interiorul noului SUV electric de la Audi este super tehnologizat, fiind dotat cu mai multe ecrane OLED și cu tablete Audi pentru pasagerii din spate, prin care aceștia pot face schimb de informații cu persoana de la volan. Și volanul este unul special, spițele acestuia fiind echipate cu suprafețe touchscreen.

Audi h-tron Quattro. Credit foto: Audi Romania Facebook

Audi h-tron Quattro, la Salonul Auto de la Detroit 2016. Credit foto: Audi Romania Facebook

Volkswagen a propus tot un concept în cadrul Salonului Auto de la Detroit, pe numele său Tiguan GTE Active – un SUV dotat cu un sistem de propulsie hibrid plug-in și un sistem de tracțiune integrală 4MOTION. Puterea SUV-ului provine de la cele două motoare electrice și de la cel pe benzină, ce generează o putere combinată de 222 CP. Acestea sunt responsabile de atingerea vitezei de 100km/h în numai 6,5 secunde și de autonomia de până la 930 km.

Principalul punct de interes al interiorului este sistemul de infotainment de ultimă generație, ce permite controlarea funcţiilor vehiculului prin gesturi ale mâinii, fiind echipat cu un ecran tactil generos, cu diagonala de 23 cm.

Tiguan GTE Active. Credit foto: volkswagenag.com

Tiguan GTE Active. Credit foto: volkswagenag.com

Tu ce părere ai despre aceste noi modele care și-au făcut debutul la Detroit?

This entry was posted in Business and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *